Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat luni șantierul drumului expres Craiova-Pitești. Acesta a anunțat că este nemulțumit de modul în care merg lucrările pe tronsonul I. El a anunțat că “mobilizarea lasă de dorit”.
Grindeanu a precizat că termenele de execuție sunt deja depășite la Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești, iar “mobilizarea lasă de dorit”. În plus, Grindeanu a precizat că l-a atenționat pe constructorul care se ocupă de acest lot.
„Este o diferenţă majoră, pe care o vedeți, între ce înseamnă tronsonul 2 şi ce înseamnă tronsonul 1. Am venit pe tot drumul de la Craiova pe acest aşa zis tronson 1. Am avut o discuţie cu directorul de acolo, noi toţi. Explicațiile continuă să vină. Eu ştiu aceste explicaţii și le știm cu toții.
I-am atenţionat că am schimbat inclusiv cadrul legal în urmă cu 10 zile prin ordonanță de urgență şi că îmi doresc ca în perioada următoare să existe o altfel de mobilizare, şi ne dorim cu toţii, fiindcă altfel o să facem tronsonul 2, o să fie finalizat şi tronsonul 3, iar legătura cu Craiova, la ritmul acesta, nu va fi făcută”, a spus ministrul Transporturilor.
Grindeanu a spus că se așteaptă la o mobilizare și pe tronsonul 1. Drumul expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi
„În acest moment, domnul director de la CNAIR, dl. Pistol, m-a informat că tot ceea ce ţine de companie, toate revendicările, pe tronsonul 1 au fost rezolvate, este liber de sarcini, şi mă aştept ca pe tronsonul 1 să existe o mobilizare ca pe tronsonul 2 şi tronsonul 3. Dacă nu, vom intra pe procedură ca să găsim constructori serioşi, care să termine în timp lucrările aşa cum se angajează”, a mai spus ministrul Transporturilor.